Ca să instalezi corespunzător un obiect sensibil cum ar fi un frigider sau o maşină de spălat automată – adică acelea care trebuie să stea drepte – se utilizează firul cu plumb. Indiferent cît de strîmbă e podeaua, electrocasnicele vor sta drept şi vor funcţiona impecabil. Asta ştim de la şcoală – chestia cu firul cu plumb. E rudă cu gravitaţia – adică aceea care ne ţine în picioare chiar dacă locuim în emisfera australă. Şi totuşi în sinea mea mă bucur egoist că locuiesc în emisfera boreală. Care va să zică stăm în picioare aducînd ajutor gravitaţiei prin greutatea cu care apăsăm pămîntul, nu ne folosim exclusiv de ventuza gravitaţiei evolînd cu capul în jos. Chiar dacă, tot de la şcoală ştim, pămîntul e atît de mare încît şi în emisfera cealaltă tot cu capul în sus stăm – sau aşa percepem.
Da’ de ce musai firul cu plumb tot nu pricep. E bun şi un nasture mai mare – am probat cînd am instalat maşina de spălat. E adevărat că după aceea tot am adus o nivelă electronică, dar 90% am rezolvat cu firul cu nasture. Ideea este că un fir subţire şi uşor care la capăt are o mică greutate (vezi plumbul = mic şi greu) va beneficia din plin de ajutorul gravitaţiei şi ne va arata perpendiculara corectă, nu neapărat faţă de pardoseală – care de regulă nu e o suprafaţă plană – ci faţă de planul adevărat, adică ştiinţific.
Ştiinţific vorbind e cam vax şi vă spun şi de ce. Am văzut la televizor o demonstraţie simpatică. Dacă dai drumul unui măr de pe o clădire şi te uiţi la el, mărul cade direct spre pămînt. Toată stima domnule Newton, mare dreptate aţi avut!. Dar!!!! Dacă ne dăm un pas mai în spate ce vedem? Că mărul cade învîrtindu-se în jurul axei proprii. De ce? Pentru că Pămîntul se învîrteşte în jurul axei proprii. Dacă mai facem încă un pas în spate, vedem că mărul cade învîrtindu-se în jurul axei proprii şi în jurul Soarelui. De ce? Pentru că Pămîntul are şi mişcare de revoluţie – se învîrteşte în jurul Soarelui. Şi tot aşa mărul domnului Newton capătă o mişcare din ce în ce mai complicată mişcîndu-se şi în sensul în care se roteşte galaxia şi odată cu galaxia, printre alte galaxii. În momentul în care un tip deştept s-a prins de toate astea, a răsunat probabil a treia exclamaţie ştiinţifică a umanităţii – “Totul este relativ!”. Prima a fost “Evrika!” şi a definit momentul cînd am conştientizat posibilitatea omului de a găsi răspuns la întrebări. A doua a fost “Şi totuşi se învîrte!” şi ne-a transformat din oameni aparţinînd unui Pămînt plat şi fix în oameni aparţinînd unui Pamînt rotund şi în mişcare, ceea ce ne-a deşteptat conştiinţa unei rase dinamice. “Totul este relativ!” a făcut două lucruri – ne-a transformat în sceptici, ceea ce în esenţă este un lucru bun, şi ne-a aruncat în afara Pămîntului, în spaţiu, trăgîndu-ne o Dumnezeiască palmă care ne-a deschis ochii către perfecţiunea Universului în care ar trebui să evoluăm la fel de armonios şi perfect. Mulţumim pe această cale minunaţilor grăitori Arhimede, Giordano Bruno şi Albert Einstein.
Revenind la maşina de spălat şi la firul cu plumb, dacă avem un fir lung, lung, lung, evident tot cu plumb, şi privim relativ numai la firul cu plumb de pe acest Pamînt, SURPRIZĂ! Firicelul este drept şi orientat spre pămînt dar este uşurel inclinat spre vest. De ce? Păi, evident, din cauza mişcării de rotaţie a Pămîntului ! Aha! Deci, pentru maşina mea de spălat drept înseamnă un pic înclinat spre vest. Adică există o diferenţă între perpendiculara geometrică, mereu la 90 de grade şi perpendiculara pămînteană, reală, ştiinţifică - iar această diferenţă este o deviaţie. Dar dacă una este dreapta, care este strîmba? Sau invers. Sau niciuna. Amîndouă drepte, amîndouă strîmbe. Este posibil, doar trăim într-un univers relativ.
Mergînd însă pe acelaşi drum ajungem la concluzia că de fapt nici noi nu stăm tocmai perpendicular, ci tot un pic spre vest. OK, e adevărat că acest “un pic” este probabil atît de mic încît se întîmplă la nivel atomic, dar asta nu mă împiedică să îmi imaginez oamenii mergînd serioşi pe stradă şi arătînd cu capul spre vest ca acul busolei spre nord. Poate că de aici vine şi vorba “Stînd strîmb şi judecînd drept”. Chiar dacă sintem oblici ca verticală asta nu ne împiedică să visăm la perpendicularitatea pură. Sau poate că nu acceptăm starea noastră de oblicitate naturală şi o considerăm o imperfecţiune pe care o dăm uitării trăgînd perpediculare la unghiuri fixe de 90 grade.
Şi dacă am accepta? Dacă am simţi oblica asta mică, mică exact ceea ce este –o parte din noi. Dacă am conştientiza mai departe de instinctual, am transforma în natural vestul acesta strict pămîntean către care atomii noştri vibrează - atunci am găsi mereu cu uşurinţă Nordul! Am primi astfel două puncte de reper strict ştiinţifice, la care putem adăuga un reper personal, creînd astfel din trei puncte o bază stabilă – sau un plan, cum spune geometria. Şi stînd pe această bază imaginară nu ne vom mai pierde niciodată pe noi înşine - deveniţi astfel reper cardinal absolut personal! Nu-i aşa că ar fi frumos?
Da’ de ce musai firul cu plumb tot nu pricep. E bun şi un nasture mai mare – am probat cînd am instalat maşina de spălat. E adevărat că după aceea tot am adus o nivelă electronică, dar 90% am rezolvat cu firul cu nasture. Ideea este că un fir subţire şi uşor care la capăt are o mică greutate (vezi plumbul = mic şi greu) va beneficia din plin de ajutorul gravitaţiei şi ne va arata perpendiculara corectă, nu neapărat faţă de pardoseală – care de regulă nu e o suprafaţă plană – ci faţă de planul adevărat, adică ştiinţific.
Ştiinţific vorbind e cam vax şi vă spun şi de ce. Am văzut la televizor o demonstraţie simpatică. Dacă dai drumul unui măr de pe o clădire şi te uiţi la el, mărul cade direct spre pămînt. Toată stima domnule Newton, mare dreptate aţi avut!. Dar!!!! Dacă ne dăm un pas mai în spate ce vedem? Că mărul cade învîrtindu-se în jurul axei proprii. De ce? Pentru că Pămîntul se învîrteşte în jurul axei proprii. Dacă mai facem încă un pas în spate, vedem că mărul cade învîrtindu-se în jurul axei proprii şi în jurul Soarelui. De ce? Pentru că Pămîntul are şi mişcare de revoluţie – se învîrteşte în jurul Soarelui. Şi tot aşa mărul domnului Newton capătă o mişcare din ce în ce mai complicată mişcîndu-se şi în sensul în care se roteşte galaxia şi odată cu galaxia, printre alte galaxii. În momentul în care un tip deştept s-a prins de toate astea, a răsunat probabil a treia exclamaţie ştiinţifică a umanităţii – “Totul este relativ!”. Prima a fost “Evrika!” şi a definit momentul cînd am conştientizat posibilitatea omului de a găsi răspuns la întrebări. A doua a fost “Şi totuşi se învîrte!” şi ne-a transformat din oameni aparţinînd unui Pămînt plat şi fix în oameni aparţinînd unui Pamînt rotund şi în mişcare, ceea ce ne-a deşteptat conştiinţa unei rase dinamice. “Totul este relativ!” a făcut două lucruri – ne-a transformat în sceptici, ceea ce în esenţă este un lucru bun, şi ne-a aruncat în afara Pămîntului, în spaţiu, trăgîndu-ne o Dumnezeiască palmă care ne-a deschis ochii către perfecţiunea Universului în care ar trebui să evoluăm la fel de armonios şi perfect. Mulţumim pe această cale minunaţilor grăitori Arhimede, Giordano Bruno şi Albert Einstein.
Revenind la maşina de spălat şi la firul cu plumb, dacă avem un fir lung, lung, lung, evident tot cu plumb, şi privim relativ numai la firul cu plumb de pe acest Pamînt, SURPRIZĂ! Firicelul este drept şi orientat spre pămînt dar este uşurel inclinat spre vest. De ce? Păi, evident, din cauza mişcării de rotaţie a Pămîntului ! Aha! Deci, pentru maşina mea de spălat drept înseamnă un pic înclinat spre vest. Adică există o diferenţă între perpendiculara geometrică, mereu la 90 de grade şi perpendiculara pămînteană, reală, ştiinţifică - iar această diferenţă este o deviaţie. Dar dacă una este dreapta, care este strîmba? Sau invers. Sau niciuna. Amîndouă drepte, amîndouă strîmbe. Este posibil, doar trăim într-un univers relativ.
Mergînd însă pe acelaşi drum ajungem la concluzia că de fapt nici noi nu stăm tocmai perpendicular, ci tot un pic spre vest. OK, e adevărat că acest “un pic” este probabil atît de mic încît se întîmplă la nivel atomic, dar asta nu mă împiedică să îmi imaginez oamenii mergînd serioşi pe stradă şi arătînd cu capul spre vest ca acul busolei spre nord. Poate că de aici vine şi vorba “Stînd strîmb şi judecînd drept”. Chiar dacă sintem oblici ca verticală asta nu ne împiedică să visăm la perpendicularitatea pură. Sau poate că nu acceptăm starea noastră de oblicitate naturală şi o considerăm o imperfecţiune pe care o dăm uitării trăgînd perpediculare la unghiuri fixe de 90 grade.
Şi dacă am accepta? Dacă am simţi oblica asta mică, mică exact ceea ce este –o parte din noi. Dacă am conştientiza mai departe de instinctual, am transforma în natural vestul acesta strict pămîntean către care atomii noştri vibrează - atunci am găsi mereu cu uşurinţă Nordul! Am primi astfel două puncte de reper strict ştiinţifice, la care putem adăuga un reper personal, creînd astfel din trei puncte o bază stabilă – sau un plan, cum spune geometria. Şi stînd pe această bază imaginară nu ne vom mai pierde niciodată pe noi înşine - deveniţi astfel reper cardinal absolut personal! Nu-i aşa că ar fi frumos?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu