Intrebari ingeresti. De ce?

A fost plecata o perioada, inca e plecata de fapt, nu sint eu singura ei sarcina de serviciu – ingerii sint foarte ocupati. Ultima data m-a intrebat despre ura, stia ca nu vreau sa vorbesc despre subiectul acesta asa ca mi l-a impins in fata intentionat.

- Spune-mi ceva despre ura, mi-a zis iar privirea ei nu era o intrebare sau o cerere ci era un punct pus energic la sfirsitul unei propozitii dureros imperative.

Am intors capul intr-o parte gindind "O! Doamne! Nu vreau sa vorbesc despre ura, nu vreau deloc sa vorbesc despre ura". As putea sa tac si ea mi-ar respecta tacerea dar si-ar impune prezenta divin-apasatoare, m-ar privi atit de de fix si atit de mult pina cind as ceda nemai fiind in stare sa ii sustin privirea si as incepe sa vorbesc. Este aici acum cu mine deci voi vorbi desi nu vreau si ea stie ca nu vreau dar stie si ca voi vorbi. Ea stie tot, ea este ingerul.

- Ura este complicata, spun. Are nevoie de persoane, de intimplari, are nevoie de deznadejdea primordiala ca sa se inalte complet. Ura este ca un alt corp al tau, se hraneste, creste, cred ca are si o inima proprie care bate un ritm asurzitor.

Privesc indelung prin usile larg deschise spre gradina florile rosii crescind in jardinierele frumos asezate, privesc frunzele verzi, groase, sanatoase si daca privesc suficient de intens si extrem de atent aproape ca vad viata curgind in tulpini, urcind in frunze, hranind florile. Aerul cald intra usor in casa imblinzit de umbra stresinii prelungi, umbra prin care trece ca printr-o apa racoroasa lasind in urma razele arzatoare ale soarelui. As face orice ca sa nu vorbesc despre ura dar voi vorbi.

- Odata am vazut o femeie – eram la metrou cind am vazut-o pe femeia aceea si m-a impresionat.
- Ce legatura are cu ura? ma intreaba ingera
- Niciuna, spun, dar era insasi antiteza urii, era lumina si atit – lumina! Toata lumea intorcea privirea in urma ei, emana liniste, calm, lumina, senzatia era incredibila; era ireal, suprareal ce se intimpla acolo. Schimba aerul din jurul ei, era absolut fabuloasa si trecea ferm, cu pas hotarit, stia ce se intimpla, isi stia efectul asupra oamenilor si se bucura, era palpabila bucuria sincera, altruista, se bucura ca ne daruieste macar pentru un pas sau doi ceva din aura ei coplesitor si socant de armonioasa iar in ochii ei, pentru ca m-am incumetat sa o privesc, in ochii ei era…era…. nu stiu cum sa explic, era…totul! Totul era acolo, toata lumea, bucuria, durerea, disperarea, intelepciunea, totul era acolo si era … stralucitor. Cred ca daca un strop de ura s-ar fi lovit de ea ar fi ricosat pur si simplu atit de perfecta imi parea a fi.
Tac urmarind mental imaginea femeii care s-a urcat in vagonul de metrou lasind in urma ei parfum de lumina, parfum pe care si acum uneori il respir in cite o raza ratacita de soare.

- M-am tavalit si eu in ura, continui monoton si usor absenta departindu-ma cumva de propriile mele cuvinte; m-am tavalit in ura ca intr-un noroi cald, de-a dreptul senzual, cu o voluptate deplasata si cu speranta tulbure dar aprig tinuta la inima ca ura ma va tine mai departe in picioare si ma va razbuna, ca prin ura imi voi gasi linistea.
- Ai reusit? Intreaba incetisor ingera mea.
- Nu, soptesc trista.
Imi cintaresc atenta cuvintele:
- Ura se cladeste numai pe sine, nimic altceva. Cind a uri a devenit prea dureros a trebuit sa decid: sa urasc sau sa iert. Am iertat.
- Esti sigura ca ai iertat? Iertarea e un sentiment nu o decizie rationala.
- Da, sint sigura.
- De unde stii?
- Mi-am gasit linistea.
- Hm! E atit de bombastic si artificial, suna a slogan rasuflat, ma avertizeaza ingera.
- Stiu, recunosc.
Stiu si ca se apropie de sfirsit conversatia noastra pentru ingera ma priveste cumva "de departe", atenta, pipaindu-mi nesiguranta sau certitudinea. Ultima ei intrebare vine scurt:
- Si atunci…ura?
Inteleg perfect intrebarea din spatele intrebarii – ce-am facut cu ura cea hranita cu mine, din mine? Imi permit un moment de tacere ca intr-o spovedanie incet derulata:
- Pentru mine ura a fost drumul iertarii, spun, iar vocea mea nu este triumfatoare sau hotarita, este egala si usor obosita ca dupa o respiratie lung tinuta in piept.
Ingera se lasa usor pe spatarul scaunului cu o expresie de satisfactie in ochi:
- Asta draga mea, suna aproape eretic! si zimbeste asa cum numai ea, ingera mea stie sa zimbeasca.
Zimbesc si eu – are dreptate, suna aproape eretic.