miercuri, 13 ianuarie 2010

Crapatura din asfalt

La mine acasa, adica la mai bine de 7000 kilometri distanta, este acum ora 4 dimineata. Ce sa se intimple in orasul meu de provincie la ora 4 dimineata? Probabil mai nimic. Unii oameni dorm, altii sint la lucru, strazile sint goale, na - doar e 4 dimineata. Ma musca microbul internaut si inainte de culcare trag cu ochiul pe site-ul unui radio local. Ascult radioul pe internet si zic Slava Domnului si maxima sanatate aluia de a inventat internetul ca de mare folos este. Dar site-ul cu pricina are si ceea ce se cheama Live video parca. O camera video adica, pusa la intersectia principala din centrul orasului, transmite cit e ziua de lunga si noaptea de scurta sau invers in functie de anotimp. Ploua, ninge, soare nu conteaza, camera transmite. Trag cu ochiul la intersectia luminata a giorno ca ce daca sintem oras de provincie, avem si noi electricitate clar da? si degust din deliciile unei placeri aproape interzise atit de incredibila imi pare – sa vad eu de asa de departe taman pina la mine acasa! Ce sa fie? Liniste. Noapte. Nici tipenie pe strada. Se schimba culorile semafoarelor cu o constiinciozitate tulburatoare, ma uit la reclamele luminoase si la crapatura din asfalt care traverseaza bulevardul paralel cu trecerea de pietoni. Hopa! A trecut o masina! O dubita. Poate se grabeste sa duca marfa undeva, sau sa ia marfa de undeva sau poate duce pe cineva la lucru. Cine stie? Ha! Inca o masina. Una mica de data asta. A trecut. Iar e goala strada si iar ma uit la crapatura din asfalt. Are un aer ciudat. Se uita la mine. Ceva din rectiliniaritatea ei aproximativa ma face sa clipesc des si aproape ca ma intimideaza. Ma frec la ochi si mai privesc o data. Nimic. Crapatura traverseaza drumul cuminte, paralel cu trecerea de pietoni, semn de imperfectiune umana si de asfalt sentimental. Ma pune pe ginduri, dar asta nu e o noutate. Am obiceiul de a ma pierde departe, departe de orice. Ma zgirie teribil necesitatea confesiunii. Recunosc! Iubesc crapatura din asfaltul “meu” de acasa. Amin!

Un comentariu: