miercuri, 25 decembrie 2013

Oul

Sunt fericita, ceea ce, nu-i asa, este perfect.

Daca tot am stabilit cu acuratete starea de fapt si de spirit, plecam mai la vale cu explorarea omului care sunt. Pai nu merg mult ca ma si impiedic. Nu pot sa mai fac un pas! Ma uit in jos - sunt curioasa, ce anume imi tine picioarele lipite de pamintul, logica si sentimentele din care sunt facuta? Oh! Sunt total uimita! La picioarele mele sade bine-mersi o cutie goala-goluta si in ea o ditamai funda pe care scrie cu un marker ordinar – lipsa cronica de cuvinte! Ce? Dar eu sunt mereu si tot timpul persoana-care-vorbeste, acum sa ne-ntelegem nu umblu cu dictionarul la mine da' ors'cit chiar asa? Lipsa cronica de cuvinte?
Nu pot face un pas nici inainte nici inapoi deci treaba e clara ca in povestile cu Feti-Frumosi, musai sa gasesc raspunsul la intrebarea-sarada-incercarea reprezentata de cutia goala cu funda mare si cu inscriptia enervanta de care va spuneam.

Incep sa imit persoana binecunoscuta de la Hamangia, care la intelectuali se cheama "Ginditorul" iar la tara "cacaciosul" – oops! scuze, mi-a scapat, n-am vrut. Deci hai cu gindirea ca exercitiu de eliberare la propriu :) Vorbesc eu toata ziua? Vorbesc. Citesc uneori cu voce tare? Da – iar asta se pune tot la cuvinte dupa parerea mea. Ii fac eu declaratii de dragoste iubitului meu? Ii fac.

Ma opresc din ginditul cu voce tare si trag usurel de talpa dreapta – nu se dezlipeste. Rostesc sacadat: vorba vorbire vorbita vorbitu-sa vorbeasca-se vorbulita .... nimic. Continui tot cu privirea spre piciorul drept: cuvint cuvintel cuvintare cuvintata cuvintator ... uite care-i treaba, pe cuvintul meu ca incepi sa ma enervezi!
Piciorul nimic. Un pic cam tacut dupa parerea mea, desi, banuiesc eu acum nu prea conteaza parerea mea! Recapitulez:

Cu vorba n-a mers, cuvint nu...a vorbi, a spune...hop! S-a miscat un pic! Hm...oare ce vrea sa spuna? Hop! S-a mai miscat un pic. Pai si dintr-o data se face lumina (la mine in cap evident:) )! Ma uit drept in ochii picioarelor mele (am asa ceva???!!!!!) si intreb: "Bai! Voi vreti sa ma treceti pe introspectie si chestii personale?" Piciorusele dau vesele din degetele (exersam diminutive). Acum serios, foarte serios, nu inteleg de unde stiu ele ceva atit de personal, de intim, de ascuns, incit nu l-am spus nimanui? De unde stiu ele ca de un timp simt ca vorbesc mult dar nu spun mare lucru? De unde stiu ele, sau ma rog, vreo parte asa .... mai diafana a fiintei mele (multumesc Nichita :) ) ca de un timp nu reusesc sa sparg coaja tot mai groasa a cuvintelor care imi lipsesc? As vrea sa ies din ou si nu stiu cum. Din cind in cind mai dau cu capul in peretele oului fac un cucui, ma asez frumos pe ciuci – mai stau un timp in ou, inca nu am invatat sa-l sparg.

Cum se sparge un ou? Un ou de la alimentara se sparge de marginea canii, a farfuriei sau cam asa ceva. Un ou (tot de la alimentara) dar fiert se sparge fitos si elegant cu lingurita – ii dam in teasta zimbind delicat toc-toc-toc, el se sparge, noi mincam oul. Oul din lumea animalelor nu se sparge din exterior cu lingurita ci dinauntru iar documentarele despre pasari si animale ne spun ce stim si noi – puiul sparge oul cind e gata sa iasa in lume, cind e pregatit, cind oul nu-i mai ajunge, nu-l mai protejeaza ci il limiteaza. Si eu? Nu stiu cind voi fi pregatita, imi pipai cucuiele de la contactul cu peretele oului si le numar – sunt multisoare si ma cam dor. Sunt trista. N-as vrea sa ma intelegeti gresit – afirmatia de la inceput este cu totul adevarata – sunt fericita, numai ca sunt si trista iar asta nu e o contradictie ci o cautare.

Pina mai stau eu un pic aici in ou, haideti sa va spun ceva. Am auzit-o mai demult, mi-a ramas in memorie, am tot incercat sa o povestesc, sa o spun...nu mi-a reusit .... vorba inscriptiei de mai sus, lipsa cronica de cuvinte. In fine! A fost odata ca niciodata... :) o zi in care un preot a spus la slujba cam asa: "M-am gindit adesea cum ar arata un sfint din zilele noastre si nu am gasit raspuns." Am zimbit, mi-am spus ca este un preot tinar, care isi pune intrebari iar asta e bine. Intrebarea lui insa mi s-a transferat mie si am ramas cautind un raspuns. Sa va spun ce m-am gindit intr-o zi: nu poti da raspus la o astfel de intrebare vorbind in termeni actuali, sigur dar sigur vei spune ceva nepotrivit, deci ne ramine viitorul – ca uite de aia imi place mie SF-ul, ne permite sa spunem multe :) Pe scurtatura vorbind, am vazut un om, pe care mi l-am imaginat ca fiind un "negociator" de pace, un om talentat si potrivit muncii sale. Mi-am imaginat ca acest om extraordinar, batrin, foarte batrin si ingrozitor de intelept, tine un discurs in fata unei audiente enorme care-i soarbe fiecare cuvint iar omul acesta spune asa:

"Am invatat din vechime ca martirul este simbolul tragic al unei natiuni, al unei miscari, al unui vis; am invatat ca martirul innobileaza prin suferinta sa idealul pentru care se sacrifica. Totodata insa am vazut in istorie ca uneori oamenii transforma martirii in scop, despuindu-i de nobletea lor tulburatoare, profund altruista, pastrindu-le exclusiv aura tragica si transformind-o ca pe un ideal in sine, ducind la violente in numele acelor minunati martiri, deturnindu-i astfel de la scopul si menirea lor.

Apoi, daca ne gindim bine, ce este un sfint daca nu imaginea desavirsita a unui exemplu perfect? Sa nu uitam ca nu toti sfintii au fost neaparat martiri iar de aici intelegem puterea exemplului in sine! Martirii sunt respectati, sfintii sunt iubiti. Sfintii indeamna la desavirsire si sunt exemplu al desavirsirii. Ordinul nostru a trecut din religios in laic acum mii de ani dar am pastrat intelepciunea sfintilor si respectam cu umilinta daruirea tragica a martirilor.

Astazi stind in fata voastra, eu, cel care a negociat pacea in peste 100 de lumi straine, dupa decenii de viata in slujba pacii, ca viitori negociatori ai ei, va indemn si va spun asa: Intr-o negociere sa cercetati si sa intelegeti intim ambele lumi si aveti mare grija! Creati sfinti, nu creati martiri! Astfel creati si daruiti exemple eterne! O lume care nu are nevoie de martiri este o lume din care a disparut tragismul. O lume care are nevoie de sfinti este o lume care se vindeca si se recladeste."

Stau pe ciuci in ou si tac. Tin in brate cutia goala, cu funda mare pe care sta scris cu un marker ordinar – lipsa cronica de cuvinte. Nu de cuvinte duc lipsa, ci de curajul de a le rosti. Mai stau un pic in ou.

2 comentarii:

  1. Si asa din ou ai nascut o minune de poveste... redau prin copiere cateva versuri din Oul dogmatic de Ion Barbu: E dat acestui trist norod Si oul sterp ca de mâncare, Dar viul ou, la vârf cu plod, Făcut e să-l privim la soare !
    Sarbatori fericite! La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Il iubesc pe Ion Barbu :) Multumesc, Sarbatori fericite si An Nou cu rodnicie!

      Ștergere