miercuri, 23 noiembrie 2011

Stranutul zeului


Am citit nu demult o poveste despre o lume ciudata, altfel construita decit a noastra, subterana, miscatoare, cu riuri neobisnuite si colonii greu de conceput pentru noi. In acea lume traia un popor, unul care nu cunostea soarele, iarba sau stele si necunoscindu-le nici nu tinjea dupa ele; poporul subteran era complex, istet si dinamic, moartea lui era moartea miscarii, caci lumea lor ascunsa era in perpetua miscare generind caldura, mincare, toate cele trebuincioase vietii. Nemiscarea acestei lumi duce la moartea poporului pe care il descoperim la pieirea sa a fi un popor microscopic iar lumea sa fiind de fapt corpul omenesc.
Nimic nou probabil, am mai citit asa ceva dar acum ma gindesc asa: Daca poporul meu microscopic, ginditor si creator, ar fi unul religios, fiecare gest al meu, fiecare actiune, stranut fiecare medicament pe care il iau m-ar transforma in ochii lor intr-un Zeu ciudat, crud, capricios, greu de induplecat, greu descifrabil. Nu m-am gindit niciodata la mine asa. Hapciu! Ingrozitor!

3 comentarii:

  1. Da Lumi,chiar asa e:microscopic.Pup cu drag.

    RăspundețiȘtergere
  2. Bine că nu-i vedem cu ochiul liber... asta ne-ar mai lipsi!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Nicu
    Daaaaa, asa este!!!

    RăspundețiȘtergere