Inceputul libertatii

Imi place – imi place sa ma plimb si sa ma uit la oameni, uneori ma surprind ca ma zgiiesc nerusinat la cite o persoana dar o fac exact asa cum ma uit lung la un tablou. Fiecare persoana este o poveste, o viata, are insemnatate si greutate, este opera sa si a lumii in egala masura cu o opera de arta. Uite-asa ma surprind uneori ca ma zgiiesc la oameni cum ma duc citeodata linga un tablou sa-i vad un detaliu ca mai apoi, facind citiva pasi in spate sa il pot integra mai bine tabloului in intregimea sa. Asta este, asta sint, am o pofta nestavilita de a intelege oamenii sau macar asa imi imaginez eu, ca nevoia mea de oameni si de zimbet e una inocenta. De multe ori merg pe strada si vad cite o fereastra deschisa aproape de mine – imi place sa ma uit la acea fereastra si sa port o lunga conversatie cu fereastra, cu perdeaua, cu florile din geam, cu cercevelele. Omul e in spatele perdelei si avem grija amindoi sa nu rupem in secunda de visare gingasia timpului si a contemplatiei.

Dupa un timp am vazut ca oamenii sint deranjati de privirea mea, imi intorc sprincene incruntate si priviri taioase. Am incercat sa nu ii mai privesc dar am devenit trista pentru ca ma exilasera intr-o lume fara oameni. Am mers o vreme cu privirea atintita in asfalt, acolo nu erau oameni pe care sa ii deranjez. Ma usturau ochii de atita gri, fisii, fisii interminabile de gri, de abstract, de sec, de moarte. Am inceput sa pling si lacrimile refuzau sa fie gri, ma dureau ingrozitor lacrimile acelea si atunci am inceput sa merg cu capul drept, privirea fixa ocolind oamenii. Mergind asa, teapana si extrem de “corecta politic” a inceput sa ma doara ochiul dragostei care nu mai intelegea nimic. Ma tragea de mina ochiul acesta aratindu-mi cit de mult il doare cind trece prin oameni fara sa-i vada, cum isi pierde stralucirea neregasindu-se rasfrint in nicio alta privire. Am inceput atunci sa pling iar lacrimile refuzau sa nu vada.

Mergeam intr-o zi pe strada si ma tineam de mina cu iubitul meu. Mergeam privindu-ne in ochi si bucurindu-ne de tot: de noi, de lume, de zapada si flori, de tot! Ne-am dat un sarut discret zimbind in continuare si imediat dupa aceea am vazut cum acolo, in spatele geamului mare al restaurantului elegant care mergea de-a lungul strazii, o femeie ne privea. Mi-am adus aminte ca uneori ma zgiiesc nerusinat la oameni si mi-a placut, asa ca i-am zimbit. Ea a ezitat o clipa apoi mi-a intors un zimbet cald. Acela a fost inceputul libertatii.