marți, 16 octombrie 2012

Tu cit de mama esti?

Paharul inalt isi arata rubiniul vinului prin lumina calda a lampadarului. Femeia clatina usor paharul facind valuri mici, rubinii, ridicind in aer mireasma dulce-amaruie a vinului:
- Da’ ia mai da-le naibii de sclifosite cu aerele lor de mironosite atotstiutoare! Pfui - nesuferite fiinte.

O data - de doua ori pe an Aka ajungea inevitabil la aceeasi concluzie “ia mai da-le naibii de sclifosite”. Sclifositele erau colegele de birou. Discutiile mereu aceleasi pentru ca invariabil acolo unde sint mai multe femei la un moment dat se va discuta despre copii. Care copii? Copiii lor care evident sint mai buni mai frumosi si mai inteligenti decit copiii altora si oricum copilul ei...ma rog...”sclifositele” se uita spre ea asa...usor condescendent, cu capul inclinat usor oblic in semn de inteleapta ingaduinta...ar trebui si ea sa inteleaga nu? ca totusi copilul ei...deciziile ei... modul ei de a educa...ea nu are cum sa inteleaga devotiunea completa a unei mamei pentru puiul ei pentru ca oricita bunavointa ar avea, copilul ei este adoptat deci nefiind iesit din pintecele ei, ea nu va simti niciodata dar niciodata absolut niciodata acel sentiment total care transforma o femeie intr-o mama.

- Da’ ia mai duceti-va dr...., bombane Aka punind paharul pe masa, incet, cu baza piciorului lung si subtire exact in mijlocul unui cerc inflorat, motiv repetat obsesiv pe dantela mesei.
- Hai nu te mai supara si tu asa, suride Leta. Apoi nu e dracul chiar asa de negru, stii ca de fapt nu sint ele chiar asa de rele.
- Ba sint! se zburleste Aka. Mamele universale, detinatoarele adevarului absolut, copii lor sint direct Einsteini, ele s-au nascut perfecte si cu instincte superioare de super-mame. I-po-cri-te. Loveste cu degetul in masa si apasa fiecare silaba ca si cind ar vedea cladindu-se in aer cuvintul litera cu litera. I-po-cri-te, repeta cu glas ceva mai scazut.

Se uita la Leta:
- De ce ma suporti?
- Aka....
Aka se aseaza mai bine pe scaunul cu spatarul inalt, frumos. Instinctiv asculta spre odaia copilului sa vada daca nu s-a trezit. Nu s-a trezit, e tirziu si doarme bine, ca un ingeras, miine e zi de scoala; copilului ii place la scoala iar Aka nu se satura sa il tot vada dimineata de dimineata cu ghiozdanul in spate cum merge tantos spre scoala. E puiul ei iar asta nu i-o poate lua nimeni.
- Stii ce am facut? Cred ca am cam sarit calul de data asta. Iti jur ca n-am vrut Leta dar m-am enervat atit de tare...
Ofteaza
- Stiu ca ele nu din rautate spun ceea ce spun si cred ceea ce cred. In definitiv si eu imi vad copilul ca fiind cel mai frumos, mai destept si mai bun; zimbeste usor ironic, ma incadrez si eu in acelasi tipar nu? Numai ca...e frustrant Leta, e al naibii de frustrant sa asist la toata parada aia ipocrita cu “biata Aka, sot nu are, barbat in viata ei...ce sa mai zicem, n-a mai iesit cu cineva de hat vreme (auzi tu, ele vorbesc de asa ceva, ca n-am auzit pe vreuna din ele sa spuna ca azi copilul sta cu mama, eu si sotul am planificat o cina romantica....intelegi...nuuuuu, dar la altele se pune la index asa ceva, ca deh, ele sint mame, se sacrifica, e de inteles pe cind eu...asa...cam pe jumatate mama nu?), bine macar ca are un copil; infiat e drept dar...cine stie, poate i-a fost frica sa faca un copil sau nu poate avea copil...cine stie, ca n-a zis niciodata....” si tot asa si tot asa, iti jur ca asta vad, simt si aud de cite ori imi arunca privirea aia gen superior-compatimitoare-noi-trebuie-sa-o-intelegem-pe-Aka-biata-de-ea. Pai atunci intelegeti-ma fir-ar!

Se ridica si aduce o farfurioara cu ceva gustari.
- De aia zic, de data asta m-am infuriat peste masura, nici eu nu stiu de ce. De atitia ani avem aceleasi discutii care duc practic in acelasi loc, la aceleasi raspunsuri si e Ok asa. Eu stiu ce zic ele, ele imi cunosc mie “repertoriul” - e ca la teatru - actul 1, actul 2...scena impacarii. Asa a functionat toti anii astia.

Leta o priveste oarecum neutru, ea e singura care sta cu Aka in momentele astea de revolta iar asta se intimpla o data - de doua ori pe an. Zimbeste in sinea ei “Sint si ele cam ...cum sa zic, le place sa se laude, vorbesc uneori fara sa se gindeasca la Aka, la faptul ca s-ar putea sa o doara vorbele lor. Dar nici Aka nu se lasa, tace tace apoi se porneste ca uraganul. Diferenta este ca Aka nu are “ochiul furtunii” e un uragan total si se porneste, ca orice mama-uragan pentru apararea copilului ei si a ei insasi ca mama, caci Aka e o mama adevarata”

- Imi pare rau Leta, cum o sa dau miine ochii cu ele si mai ales cu Tonda? Stii ce i-am spus? I-am spus ca toata vorbaraia ei prin care imi tine pentru a ‘nspea oara teoria mamei-singura-mama-adevarata-e-mama-care-si-a-nascut-copilul nu reprezinta nimic altceva decit recunoasterea completei ei incapacitati omenesti de a-si darui dragostea altui copil decit unuia pe care ea l-a nascut; i-am spus ca este schiloada sufleteste si incapabila de dragoste pur si simplu ci dragostea ei este una egoista oarba si proasta.

Aka isi priveste lung miinile:
- Doamne Leta dac-ai sti ce liniste s-a facut in birou.....
- Stiu, eram acolo.

Aka se foieste pe scaun, naiba stie cum o sa intre miine in birou. Probabil ca o sa isi ceara scuze, sigur o sa isi ceara scuze; s-a simtit profund umilita de Tonda si de prostiile pe care le debita. Pina la urma, asta trebuia sa faca, sa ignore toate acele vorbe nebune, groaznic de dureroase, trebuia sa inteleaga ca experienta Tondei nu o ajuta sa inteleaga ce inseamna sa te dedici trup si suflet unui copil pe care da, nu l-ai nascut tu trupeste dar il nasti moral, spiritual si in dragoste in fiecare zi, in fiecare clipa. Ti l-ai dorit enorm, singura cale era cea a adoptiei si ei bine, asta ai facut. te-ai uitat in ochii acelui copil si ai vazut ca depinde nu 100% nu 1000% ci infinit la suta de tine si numai de tine, caci tu esti singura mama pe care o are si o cunoaste. De unde sa stie Tonda toate lucrurile astea? Nu avea de unde. Iar ea, Aka, ar fi trebuit sa fie un pic mai inteleapta, sa nu se lase purtata de valul acela de ignoranta oarba ci ar fi trebuit sa-l destrame usor, sa arate, sa explice, nu sa rabufneasca asa cum a facut. Ofteaza.

- Leta, de ce ma suporti?
- Zau Aka, las-o asa. Asa ne e bine nu?

Da, se gindeste, asa ne e bine. Cind tensiunile in birou escaladeaza si se ajunge la aceste vesnice teorii, la aceasta lupta de-a dreptul epica a mamelor, Leta sta la biroul ei si tace; nu zice nicio vorba, isi incruciseaza miinile la piept si priveste indelung. Tace.

Leta isi ia poseta, haina si se pregateste de plecare:
- Sa faci bine sa dormi Aka, miine....miine e miine, vezi tu ce-o fi.

Aka priveste lung in urma ei - sint prietene de aproape 20 de ani, din adolescenta, stiu multe una despre alta dar nu totul; isi respecta una alteia intimitatea, prietenia lor nu e una galagioasa ci dimpotriva, unora li se pare ca nici nu ar de fapt o prietenie. Hm, lumea, cum se repede sa judece. Copilul Letei e mai mare cu 5 ani decit al ei, a nascut greu, era sa piarda copilul...Leta nu povesteste lucrurile astea, nici despre maruntele gesturi ale copilului, se bucura de ele in tacere, le pastreaza pentru ea. Leta a fost adoptata iar mama ei a iubit-o enorm, a invatat-o sa fie omul care e acum. Numai Aka stie ca Leta a fost adoptata, “sclifositele” habar nu au; de aia Leta sta cu ea cind o apuca nabadaile si se cearta cu “sclifositele”. Leta...draga de Leta.

Aka lasa in chiuveta paharele de vin, farfurioara si tacimurile. “Le spal miine”, se duce sa mai verifice o data copilul - Mareel doarme splendid; Aka trece in dormitorul ei si se cuibareste sub plapuma. Stinge lumina. Se intoarce cu spatele la veioza si isi aranjeaza perna sub cap. Iar se intoarce, se ridica in fund si aprinde veioza. Are un zimbet lat si un ris cu adevarat sanatos pe fata. “Ce fatza ar face Tonda, Cheena si Zita daca ar sti ca Leta pe care o cred a fi evident complet de partea lor ca doar de aia nu se baga in discutii nu? ce fetze ar face daca ar sti ca Leta, mama-evident-mama dupa toate criteriile lor, ei bine Leta stie ca ambele “feluri” de dragoste materna se contopesc de fapt intr-una singura, ea fiind infiata si iubita enorm de mama ei, “dulcea mea minunat crescatoare” cum ii spune Leta. Hm...daca-ar sti ele; Aka ride scurt si satisfacut - s-ar lecui astea de “sclifosenie” pe vecie!”. Ride incetisor, stinge veioza si se culca.

4 comentarii:

  1. Revin cu sugestia de a te gindi sa publici la un moment dat aceste ginduri virtuale intr-o carte, cit de mica. Iti recomand editura litera.ro care a si initiat un concurs pentru debut literar. din pacate am aflat dupa ce s-a incheiat inscrierea, merita totusi sa vizitezi sitetul lor....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rory draga, eu ramin inca sfioasa - nu cred ca ceea ce scriu eu pe aici e suficient de bun pentru a fi publicat. Poate intr-o zi... :)
      PS: scuze, abia acum am vazut mesajul, in ciuda setarilor facute de atitea ori tot nu primesc avertizari ca s-au postat comentarii...de-ale internetului. Multumesc inca o data.

      Ștergere
  2. Cu fiecare nastere, El face lumii cate o minune... iar cine creste un copil, cu multa dragoste si daruire, se jertfeste pe sine...
    N-ar trebui ca mamele sa fie de mai multe feluri...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nicu, ai mare dreptate dar in lumea noastra desi aparent evoluata inca ne mai luptam cu multe prejudecati....uitam sa ne privim spre El si spre dragostea Lui.
      Multumesc

      Ștergere