Si va fi verde

Miine dimineata cerul o sa fie verde iar voi tot nu ma credeti. Stau in seara asta cu ochii spre cer asa cum am stat toata ziua admirind albastrul infinit adica exact acel albastru pe care de miine nu o sa il mai vedem. A fost senin azi, vara ne-a mai daruit o zi superba si un ultim cer albastru dar voi nu ma credeti. Am trecut nuantele albastrului prin mine ca prin cea mai fina sita, ca sa ii tin minte esenta pura. E seara - cerul incepe usor-usor sa isi inchida culoarea, dupa o ultima sarutare fierbinte si rosie cu orizontul. Ce pacat, de ce nu m-ati crezut? Stiu, nu s-ar fi intimplat nimic nici daca m-ati fi crezut cind va tot spuneam ca intr-o dimineata cerul va deveni verde dar poate ca mai multi oameni s-ar fi uitat spre cer ca sa ii tina minte albastrul.

E intuneric, seara adinca, noapte abia inceputa, proaspata si racoroasa ca o binecuvintare - nici nu stiu de ce ma mai uit la cer - sclipesc stele dar fundalul intunecat nici macar nu se ma banuieste albastru, atita doar ca stiu, stiu precis ca cerul inca este albastru dincolo de intunericul stelar. Pling. Pling de dorul pe care il voi avea miine nemaivazind albastrul inalt, pling fara lacrimi, pling pe dinauntru asa, degeaba, ca proasta, stiu ca nu foloseste la nimic, vor fi multi cei care miine se vor uita spre cer si poate nici nu vor intelege ca cerul e verde, atit de mult ne-am obisnuit - ce inseamna domnule vesnicia, de o vesnicie stim ca cerul e albastru, ei bine de miine va fi verde dar poate ca daca vom reusi sa il vedem prin ochii vesniciei poate, zic, poate il vom vedea tot albastru.

V-am tot spus ce dor salbatic, ce sentimente navalnice imi cutreiera inima si voi v-ati uitat la mine asa... usor, in treacat, "saraca de ea si nici nu e uritica ar putea..." Ei bine uite ca nu pot, nu pot fi altfel decit fix asa cum sint. De aia v-am tot spus ca cerul va fi verde si voi nu m-ati crezut.

Atitea lucruri, vise, gesturi de facut, ce sa alegi din ele? Ce o sa fac eu cu toate astea miine, miine cind cerul va fi verde? Chiar, oare ce fel de verde va fi?

E noapte demult deja, de atita timp incit simti fizic distanta dintre ieri si miine iar azi nu mai exista, e suspendat in noapte si in albastrul care nu va mai fi. Oare o fi usor sa simti cum vine miine? Secunda cu secunda, minut cu minut? Nu stiti? Nici eu nu am stiut dar acum m-am ingreunat cu experienta timpului care nu curge, nu vine ci se naste. Miine se naste. Atit.

Stiti voi linistea aceea ca o reverenta adinca, spirituala, totala a fiintei in fata diminetii care va fi? Acea liniste este acum - semn ca dimineata vine. Ma ridic in picioare, ma spal pe ochi si stau cu privirea atintita spre orizont - voi primul om in fata cerului verde.

E soarele sus pe cer, au trecut ore de la rasarit deja, eu stau tot in picioare, sub cerul gol, inalt, perfect ... si verde! Nuantele rasaritului imbinate cu rosu, galben, verde inchis si verdele dulce al frunzei tinere abia rasarite, abia verde, parca-parca ar fi verde. Ridicarea soarelui pe bolta verde-deschis, calda, sclipitoare, da, acesta este cuvintul, sclipitor, cerul este sclipitor, curat ca lacrima si pur ca un prunc. Verde-verde-deschis, blind, mingiietor, sclipitor - asa este cerul acesta nou, perfect verde.

Stau sub cerul acesta perfect, blind, mingiietor, privesc spre zarile noastre pamintene si imi prefir printre degete sentimentele, visele, lucrurile, gesturile de facut, dragostea, tristetile, timpul si vremurile. Am atit de mult de dat. Ce o sa fac eu Doamne cu toate astea, cu toate visele, sentimentele prea multe si prea mari, gesturile de facut, fruntile de mingiiat, dragostea de dat, ce o sa fac eu Doamne cu ele?
Stau sub cerul acesta perfect, bind, mingiietor, stralucitor ca raiul si pling pe dinauntru degeaba, ca o proasta, pentru ca stiu ca aceasta dimineata verde, blinda si perfecta, universala si atotcuprinzatoare ei bine aceasta dimineata dragii mei nu este un inceput!