FEMINITATE

Am o listă întreagă de subiecte de dezvoltat. Dar zilele astea inspiraţia mă ocoleşte. Recunosc că nu sînt într-o dispoziţie prea bună. Aşa că la naiba cu lista mea de subiecte. Ştiţi la ce ma gîndeam? La femeile pe care le cunosc, la cele despre care numai am auzit, la mărturii televizate. La feminitate. Vreţi să vorbim despre feminitate aşa cum o cunosc eu? OK. Hai să vă spun.
Ce credeţi că înseamnă sau este feminitatea? O stare de spirit, o extremă educaţie, delicateţe însoţită de fermitate? Roz bonbon, fundiţe, inimioare şi volănaşe? Eleganţă, borcane de dulceaţă cu etichete îngrijite, glas cald, emoţie extremă?
Dacă este aşa nici una din femeile pe care le cunosc nu este feminină.
Cum au fost femeile privite de-a lungul timpului, care a fost locul lor în societate? Femeile au fost şi sînt într-un război permanent cu lumea din care fac parte. Au fost preţuite, umilite, obligate la supunere, situate pe o treaptă inferioară a evoluţiei – pe vremea în care se considera că femeile, fiinţe inferioare fiind, nu posedă suflet, au fost forţă motrice şi inspiratoare. Un lucru să fie clar: nu sînt feministă şi nici nu voi fi.
Iar imaginea aceea cu familia perfectă, reunită în jurul mesei la care EA, FEMEIA, MAMA, aduce zîmbind un platou cu bunătăţi este falsă. Ştiţi de ce? Pentru că a făcut curăţenie şi o doare spatele, pentru că a spălat în fiecare zi o groază de vase şi o dor mîinile, pentru că aleargă peste tot unde este nevoie de ea aşa că o dor picioarele. Pentru că a trebuit să facă cumva să fie toate gata la timp şi totuşi să reuşească să se coafeze, să se aranjeze, să se machieze, pentru că nu este aşa, o femeie nu trebuie să arate niciodată neîngijită şi toată tevatura asta ştiţi ce dă? Dureri de cap! Aşa că o doare şi capul.
Un singur lucru este adevarat în toată povestea asta: zîmbetul. Şi este uluitor.
Ce motor neştiut face o femeie să aibă puterea de a zîmbi de cîte ori este nevoie?
Bunica mea a muncit pămîntul, a fost servitoare, a cunoscut statutul de refugiat, a întemeiat o familie, a crescut o droaie de copii – printre care şi mama mea, a avut serviciu. Nu s-a machiat niciodată. A facut-o asta oare mai puţin feminină?
O străbunică a mea a avut forţa de a lua o armă de vînătoare în mînă şi a refuza să fie “colectivizată”. Istoria a învins-o din acest punct de vedere, dar faptul că a mînuit o armă de vînătoare a făcut-o oare mai puţin feminină?
Am văzut acum cîteva săptămîni la televizor două femei în vîrstă, simple, de la ţară cum se spune. Povesteau cum a fost după război, cum au depăşit foametea, cum au ţesut în casă o iarnă întreagă ca familia lor să aibă ce îmbrăca, cum au pus în pămînt coji încolţite de cartofi ca să aibă o recoltă de subzistenţă. Femei cu ochi limpezi, cu zîmbet liniştitor şi cu broboade pe cap. Faptul că purtau broboade de lînă le face oare mai puţin feminine?
Ce forţă face ca aceste femei atunci cînd ajung la marginea fiinţei lor să lase deoparte teama, deznădejdea, fragilitatea şi să găseasă o cale de a mai extrage ceva din structura de lor de femeie, ceva care le face să meargă mai departe cu capul sus, cu zîmbetul cald şi liniştitor?
Şi atunci, ce este de fapt feminitatea? Este ea de mai multe feluri, este ea una singură?
Toate femeile pe care le cunosc eu vin de la servici acasă, au familie sau nu, au aspiraţii şi aşteptări, dar nici uneia nu îi este uşor.
Feminitatea cred eu că este una din cele mai formidabile rotiţe ale universului. Femintatea este acel ceva care a făcut din totdeauna din femeie stîlpul casei, cea care a dus mai departe generaţii mai mult sau mai puţin reuşite ale umanităţii. După mine feminitatea este umărul istoriei, punctul de sprijin nevăzut, neauzit, osia de os şi carne a universului.
Şi dacă tot vorbim despre feminitate am să vă spun că tot ceea ce este în afara acestei osii formidabile, cu tot cu borcane de dulceaţă, roz bonbon, maniere şi volănaşe nu ţine de feminitate ci de cutume sociale, de obiceiuri, de aspiraţia către ordine şi frumuseţe, ba chiar uneori de standarde. Dar despre standarde vom vorbi altă dată.
Ecaterina Oproiu spunea cîndva că se poartă femeia cu cearcăne. Corect.