vineri, 23 decembrie 2011

L-am gasit pe Mos Craciun!

V-am spus cum e la mine acasa nu? Trec strada si sint la metrou practic in doi timpi si trei miscari. Asta am si facut acum doua zile, am trecut iute strada si am intrat la metrou cu cartela de acces intr-o mina si cu lista de cumparaturi pentru Craciun in cealalta. Statia de metrou e plina de sfaturi intelepte, cum ar fi cel de pe afisul care e omniprezent: pe pereti, deasupra peretilor cred ca l-au pus si sub pereti, care sfat zice asa "La semnalul sonor care indica inchiderea usilor este inutil sa fugiti, urmatorul tren va sosi in numai citeva minute." Misto sfatul dar nitel degeaba, toata lumea il ignora inclusiv eu de ce sa mint; cum se aude tziiiu tziiiu tziiiu (echivalentul lui "Atentie se inchid usile") toata lumea da buzna pe scara rulanta dupa care constatind ca evident, am pierdut metroul ne facem ca citim atent afisele si hartile, acestea fiind absolut singurul motiv pentru care alergam ca descreieratii pe scari. Si totusi acum doua zile am respectatul sfatul intelept al regiei de metrou de la Montreal dar sa nu credeti ca am facut-o dintr-o subita nevoie de civism à la metrou, nu, nici vorba, iar acum o sa fac o mica pauza, ma gindesc oare cum e mai bine sa va spun….aaaaa…. practic mi s-a pus o piedica, una de natura artistica sau hai sa nu para ca exagererez, o piedica de natura muzicala. Sa va explic.
Cum ai trecut de zona de acces si mergi pe culoar catre statiile de metrou, este o zona semnalizata corespunzator (!!) cu un patrat albastru de tabla ca semnele de circulatie pe care este desenata o harpa, ceea ce inseamna ca in acel loc, cu acordul sefului de la metrou, ai voie sa cinti si sa fii platit pentru acest lucru; acum nu stiu daca asta inseamna cersetorie organizata sau un pic de extravaganta dar nici nu o sa zabovesc asupra acestui aspect complet irelevant dealtfel pentru povestea care tocmai se desfasoara. Coboram deci lunga scara rulanta indesind intr-un buzunar cartela de acces si tinind strasnic in cealalta mina, asa cum am mai spus, lista de cumparaturi; trec cu pas vioi pe linga "cutiuta muzicala" si ma pregatesc sa fac un sprint sanatos catre statie in ciuda prea-inteleptului sfat (ala cu este inutil sa alergati) afisat pe toti peretii, moment in care se petrece piedica. Va rog sa nu ma corectati stiu ca o piedica se pune nu se petrece dar mie, pe cuvint de onoare ca mi s-a intimplat piedica exact asa cum va spun. Nu ma asteptam la sunetul flautului pe culoarul metroului, de obicei avem chitara sau vioara, la flaut n-am auzit pe nimeni inca; in plus era pentru prima data cind sunetul se potrivea cumva cu semnul de pe perete, cel cu harpa, melodia inaltindu-se suav, delicat, deasupra forfotei ca si cum ar fi intocmit exact atunci, in fiecare secunda o lume ca o fereastra aurita de soare. Linistea m-a oprit din alergare dar nu linistea oamenilor ci linistea adusa de notele neasteptate, asezindu-se cuminti in straturi moi, calde, transparente, ferestre deschise larg, foarte foarte larg. Nu aveam de gind sa intorc capul dar am facut-o si in locul tinerilor pe care ii vezi de obicei acolo, pe scaun statea un bunic, asa imi vine sa zic – un bunic; mititel, subtirel, cuminte; o fetzisoara luminoasa, cu ochi stralucitori; cinta la flaut si reuseste sa ne prinda in plasa muzicala facindu-ne sa incetinim pasul. Apoi m-am oprit la caciula de Mos Craciun si am fost un pic dezamagita, m-am gindit ca e o adevarat inflatie de Mosi, pina si bunicul acesta molcom si luminos care a reusit sa ne imblinzeasca pe toti, pina si el vrea sa fie "un Mos"?! M-am razgindit pe loc, avea o barba fabuloasa, superba, o barba de Mos Craciun autentic si pac dintr-o data toate piesele s-au unit: flautul, muzica, fetzisoara mica si ochii vioi, caciula de Mos Craciun si barba, barba lui adevarata, alba, matasoasa, perfect pieptanata si tunsa fix atit cit trebuie… dragii mei pe cuvint va spun, niciodata nu m-a convins ideea aceea de Mos un pic cam galagios rizind exagerat si purtator de burta mare pentru ca totul mi se parea exagerat dar bunicutul acesta subtiratic, cintind fermecator din flaut…… ei bine da, asta e imaginea care ma convinge! Atit de multi ani am cautat acel ceva care sa fie cu totul al iernii, sa se lege de bradul meu pe care il impodobesc cu dragoste, de zimbete, de veselie, de zapada care cade incet ca un colind cintat cu voce mititica.
Vedeti dumneavoastra, nu stiu daca am invatat ceva acum doua zile sau daca pur si simplu am vazut un miracol dar bunicutul acela, pret de o secunda lunga sau pret de un minut pamintesc, adica exact in masura de timp necesara, ne-a daruit tuturor o clipa de liniste, pace si armonie. Am vazut prin usa deschisa a Craciunului, prin ochii lui vioi, vechi cit veacul si am pastrat clipa fermecata.
A fost odata ca niciodata un Mos Craciun, il cam dadusem pierdut dar acum l-am regasit.

6 comentarii:

  1. Buna, Luminita! A picat la tanc povestea ta, aseara am vizionat un film cu si depre Mos Craciun, spiritul Craciunului pe care il recomand si celor care nu mai cred in Mos. http://divxonline.biz/aventura/4256-the-search-for-santa-paws.html

    RăspundețiȘtergere
  2. Iată, ce minune! Uneori, cât de aproape e de noi Moş Crăciun! E ca un colind această întâmplare.
    Crăciun luminat!

    RăspundețiȘtergere
  3. @Nicu - ai perfecta dreptate, e ca un colind, ce frumos ai spus! Craciun fericit tuturor!

    RăspundețiȘtergere
  4. Acest comentariu a fost eliminat de autor.

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa te bucuri de ceea ce ai gasit/regasit ,de fiecare clipa minunata!CRACIUN FERICIT SI MAGIC!

    RăspundețiȘtergere